cum am ajuns sa te iubesc…

Niciodata n-as putea sa spun ca am trait,ca am vazut de toate…imposibil!Viata ma surprinde intruna…Viata este o adevarata surpriza!Viitorul e cea mai mare surpriza,cel mai mare mister al vietii noastre!Niciodata nu vom sti ce ne aduce viitorul!E un mister pe care nimeni nu il poate deslusi!

Desi sunt inca tanara,pot spune ca am acumulat ceva experienta de viata,posibil mai mult decat a altor persoane de varsta mea,sau cine stie…poate mi se pare doar.

Viata mi-a oferit de toate,din belsug!

Inca din copilarie si pana astazi an avut parte de o multitudine de expierente,mai bune sau mai rele.Desi copilaria mea nu a fost plina numai de momente frumoase,si desi niciodata nu am avut tot ceea ce mi-am dorit,din punct de vedere material si nu numai,majoritatea amintirilor pe care le am din copilarie sunt dintre cele mai placute!

Lasand la o parte lipsurile si cateva altele,ma pot declara mai mult decat multumita de copilarie,de amintiri,de educatia si grija primita.

Timpul a trecut atat de repede ca nici n-am apucat sa analizez nenumaratele schimbari ce s-au petrecut cu mine si in mine de-a lungul lui…Parca mai ieri mergeam de mana cu fratele meu la gradinita iar astazi merg de mana cu barbatul vietii mele…am visuri si planuri de casatorie,de a-mi intemeia o familie…Ce schimbare,ce surpriza a vietii…Ce surpriza sa poti creste,sa simti astfel de schimbari…

Ce surpriza sa iti poti intalni iubirea vietii…chiar si dupa ce-ai plans atat si ti-ai pierdut speranta,dar mai ales increderea in cei din jurul tau…

Imi amintesc si-acum durerea ce-am simtit-o cand am iubit cu adevarat pentru prima data insa totul s-a dovedit a fi un esec,si o rana adanca in suflet…Noptile pline de lacrimi,suspine…noptile de dor si disperare…noptile in care am crezut ca dragostea o intalnesti doar odata in viata…Am gresit,iar acum imi dau seama…Ceea ce intalnesti doar odata in viata este dragostea impartasita!Atunci cand nu este impartasita ea moare lent.Doar atunci cand iubesti si esti iubit dragostea poate fi vesnica,numai atunci poate fi pana la adanci batraneti!

In noptile de singuratate stateam si ma intrebam daca exista oare si pentru mine acea persoana…Acea persoana care ar plange de dorul meu…Acea persoana care nu ar percepe viata fara mine,care nu ar putea zambi daca eu as fi trista…acea persoana care ar avea grija de mine si m-ar iubi nespus de mult…si mai ales acea persoana care ar avea incredere in mine atat de mult incat mi-ar incredinta intreaga lui viata mie si numai mie…

Si cand ma asteptam mai putin viata avea sa-mi ofere,probabil cea mai mare surpriza a existentei mele!Iubirea impartasita…

Simt ca in sfarsit am intalnit acea persoana…

Desi la inceput am fost putin cam sceptica si nu prea l-am placut,acest lucrul datorandu-se si faptului ca nu il cunosteam indeajuns si nu aveam incredere in el,cu timpul am ajuns si la aceste lucruri.L-am cunoscut intru totul si mi-am incredintat inima lui,avand increderea ca el va avea grija de aceasta!

El este probabil cea mai mare surpriza a vietii mele…Si sper ca impreuna sa avem parte de si mai multe surprize…

il iubesc…

iubirea ta…

Te-am asteptat in frig si intuneric,insa tu nu te-ai intors…

Cum e iubirea ta?Cum iubesti tu…?Ce iubire e aceea ce nu vrea sa aline durerea celui iubit?Ce iubire e aceea ce sta nepasatoare ascultand plansul dureros al celui iubit…?Iubirea poate fi si astfel?E oare o noua latura pe care eu tocmai am descoperit-o…? Sunt din ce in ce mai confuza.Tot ce credeam despre iubire acum nu mai pare la fel.Si e destul de dureros sa constati astfel de lucruri…

De dragul iubirii mi-am sacrificat toate visele…Nu as vrea sa cred c-am facut-o in zadar…

hmmm…

Ciudat lucru mai este dragostea…o chemi,o strigi cu disperare,o astepti atat de mult timp si nu vine…Iar cand in sfarsit te-ai obisnuit cu absenta ei revine si iti tulbura toate gandurile,iti da viata peste cap…

Iti faci planuri,iti imaginezi cum va fi viata ta,independenta…libera de orice griji…Visezi sa ajungi departe,sa studiezi,sa citesti,sa calatoresti,sa faci cate si mai cate…Cauti intotdeuna o cale usoara,esti libera ca pasarea cerului,nu tii cont de nimeni si de nimic…Insa brusc…nimic nu mai e la fel…Brusc tot universul tau se concentreaza in jurul unei singure persoane…Toate planurile tale incepi sa le reprogramezi in doi,toate visurile si aspiratiile se schimba treptat…

Brusc te simti inlantuita,nu mai poti alerga decat tinuta de mana iubitului tau… nu mai poti merge de una singura…Pentru ca singura simti ca vei cadea la fiecare pas…

Dragostea are puterea de a face toate aceste lucruri…schimbari…Vrei sa fii mai buna pentru persoana iubita,sa ii daruiesti tot ce ai mai bun.Sa ii daruiesti numai fericire si toata dragostea posibila.

Sufletul ti se umple de bucurie doar cand ii auzi vocea,inima explodeaza de fericire doar cand il vezi ca se apropie de tine,simti ca nu a existat si nu va exista fericire mai mare pe lumea aceasta decat aceea de a iubi si de a fi iubit…

imi lipsesti…

tot mai mult ma indepartez de tine si parca tot mai mult te vreau…

te vreau inapoi,te vreau numai pentru mine…

gandurile-mi toate se indreapta catre tine,involuntar…

intreaga mea fiinta moare lent,de dorul tau…dar ce pot face…stiu ca acest drum e deja inchis pentru amandoi,nu mai exista nici cea mai minima speranta de a gasi un nou punct comun…tot ceea ce odata ne lega astazi ne tine departe unul de celalalt…

toata iubirea pe care o imparteam ne raneste astazi si toate momentele de bucurie astazi ne readuc doar lacrimi…

vreau atat de mult sa iti vorbesc si nu gasesc puterea de a o face…simti si tu acelasi lucru?

imi lipsesti atat de mult…

…la timpul potrivit…

Cand ajungi la o rascruce de drumuri,inevitabil te vei desparti de cateva inimi dragi.O iei in partea opusa lor si pe drum iti dai seama ca au ramas atatea lucruri nespuse…

De aceea trebuie intotdeauna sa le spui ceea ce simti,la timpul potrivit.Dupa ce ai ales drumul deja nu mai ai nicio sansa.Ramai cu regret si cu amaraciune.

Si regretele te urmaresc toata viata…ca niste caini flamanzi…

astazi mai mult ca ieri

Am pornit din nou la drum,cu aceeasi inima,cu o noua rana…

Am lasat in urma pasilor mei tacerea ta atat de dureroasa…

M-am dezgolit in fata vantului,pentru ca el sa-mi usuce toate ranile…

A venit si ploaia,si mi-a curatat tot sangele.

Pasesc grabita,dar cu frica,si privesc tot inainte.

Ma tem sa ma uit indarat,ma tem sa iti vad ochii din nou…

Ochii tai goi,goi de orice sentimente.Ochii tai plini de vanitate.

Pasesc incordata,simtind inca aerul apasator din jurul tau…

Ma indepartez usor usor…

Am ajuns la o oarecare distanta.Am ajuns de fapt destul de departe.

Te vad cazand in genunchi si rugandu-te sa ma intorc.

Ai cazut si ai sarutat urmele pasilor mei…

Ce pacat ca am ajuns prea departe ca sa-ti mai pot auzi requiemul…Canta-l totusi bine,te rog.Nu sari nici macar o nota!

Ieri am vazut lacrimi,azi vad doar zambete!in viitor imi vad un soare puternic si asta ma face sa merg mai departe razand.In viitorul meu nimic nu mai este mort!Florile nu se mai ofilesc,cuvintele nu se mai ascund in tacere,lacrimile nu mai umplu rauri,ochii nu mai vad decat culoare,iar inima nu mai primeste decat iubire!

Acolo ma indrept,tu insuti mi-ai ales acest drum.Gandeste-te!

Astazi nu mai exista drumul inapoi!

Astazi mai mult ca ieri vreau sa rad!

Astazi mai mult ca ieri vreau sa cant!

Astazi mai mult ca ieri vreau sa dansez!

Astazi mai mult ca ieri vreau sa calatoresc!

Astazi mai mult ca ieri vreau sa iubesc!

Astazi mai mult ca ieri vreau sa traiesc!

Astazi mai mult ca ieri…iti multumesc pentru amintiri!

toamna

Toamna!

Toamna e anotimpul meu preferat!Si uite ca e-aici!

Am simtit-o inca de la prima ei adiere!Intotdeuna ii pot simti mirosul!

De ce imi place atat de mult…?

Sincera sa fiu nu as putea explica,dar stiu ca toamna imi da un sentiment grozav!E anotimpul in care ma simt mai sensibila,in care inima mea simte mai mult,plange,rade,cade pe ganduri!Toamna imi da de toate!Toamna am aer,toamna nu ma sufoca,nu ma ingheata,nu ma arde,ci ma inconjoara usor,cu vantul ei ca o mangaiere…ca un balsam!

Doar toamna pot simti mirosul strugurilor,mirosul mustului,a dovlecilor,a compoturilor,gemurilor,si toate grozaveniile care se mai prepara,si se adapostesc in camara,pt iarna!

Toamna…toamna si culorile ei…m-au facut sa ma indragostesc…Ii iubesc culorile,ii iubesc bruma,iubesc vantul,iubesc ploile,o iubesc!iubesc toamna!

Suna stupid?nu-mi pasa,eu asta simt,ca o iubesc!

Daca ar fi o fata,frumoasa,cu ochii din soare,si parul din grane aurii,cu degete lungi si subtiri…As merge si as vorbi cu ea,si as ruga-o sa-mi fie sora!As ruga-o sa ma lase sa o ajut!Sa o ajut atunci cand picteaza frunze,sa o ajut cand coace strugurii,sa o ajut cand asterne bruma,sa o ajut cand sufla vantul…si in tot ceea ce ea face.Eu sa-i fiu ajutor!Daca ar fi asa,ea mi-ar fi sfatuitor,si mi-ar alina toate durerile….Dar si asa,ea ma ajuta nespus!

Te iubesc,sora Toamna!

 

azi simt…

Ma  doare ca te-ai indepartat de mine.

Nu pot sa te invinovatesc pentru nimic,si desi esti nevinovat nu pot totusi sa te iert…Pentru ce sa te iert…?te vei intreba…Nici eu nu pot intelege multe lucruri care se intampla in mine,dar am acest sentiment ciudat.Inima mea te invinovateste pentru ceva,iar ratiunea mea nu isi poate da seama sub niciun chip despre ce este vorba.

Probabil din cauza ca cele doua au incetat de mult sa mai colaboreze…cred ca au incetat in momentul in care inima mea si-a dat seama ca te iubeste,si a avut loc o urata disputa intre ea si ratiune.

Ei bine,uite ca nici in ziua de azi ele nu s-au mai impacat.Si desi ratiunea plange inimii de mila,nu o poate ajuta…

Atunci cand inima e ranita,nimeni si nimic nu o poate ajuta.Poate doar timpul,dar uneori nici el.

Stiu ca ranile se vindeca,insa ca si dupa o operatie,raman sechele.

Si stiu ca vor veni si zile frumoase,si ma voi bucura din plin de ele,insa totodata stiu,ca atunci cand voi merge la culcare,chinuindu-ma sa adorm,gandurile mele vor scototci iar prin sertare si imi vor scoate la iveala acele  minunate momente petrecute cu tine.

Atat mi-a ramas.Poate e bine ca mi-a ramas doar atat.Si sunt recunoscatoare pentru tot ce mi-ai oferit…Chiar si pentru acea scurta perioada,in care am simtit ca traiesc cu adevarat.Probabil a meritat toata suferinta si osteneala.

In sfarsit,inima mea e intr-o perioada de reculegere si recuperare.Si am toata nadejdea ca in curand va fi bine,va fi pregatita s-o ia de la capat!De fapt,nici nu prea are incotro;))

spre viitor!

Sa ajungi sa te cutremuri si sa tremuri la fiecare privile a lui…

Sa ajungi sa spui lucruri inainte ca macar sa le gandesti,ele sa reverse din inima…

Sa ajungi sa-l tii de mana si sa pasesti cu mandrie odata cu el…zambind…

Sa il saruti si sa simti arzand pana si cele mai inghetate locuri din inima ta…

Sa te uiti in ochii lui si sa ii oferi incredere deplina…

Sa tresari la auzul glasului sau si sa numeri fiecare secunda pana la sosirea lui…

Sa te atinga si sa-ti invie in cea mai ciudata,dar nemaipomenit de placuta forma,simturile…

Sa-l simti dormind langa tine si sa-l privesti…sa-i auzi si sa-i simti fiecare respiratie si bataie a inimii…

Sa-i impartasesti pana si cel mai ciudate ganduri si idealuri ale tale…

Sa-ti planuiesti intregul viitor numai cu el…sa nu iti poti imagina macar cum ar fi fara…fara el…

Sa visezi ca numai cu el vor semana copiii tai…

Sa ajungi in punctul in care ii ierti orice greseala…

Sa iti privesti „lumea”  naruindu-se…

Sa devii neputincioasa…sa privesti si sa plangi…

Sa nu reusesti a-ti opri lacrimile…

Sa ramai singura…

Sa devii umbra unor amintiri…si unui viitor ce nu mai apare la fel de stralucit…

Sa iti pierzi toata puterea si increderea…

Dar…niciodata speranta…

Sa stergi din inima urmele pasilor lui…

Si sa inveti sa o iei de la capat…

Sa intelegi in cele din urma ca viata nu se rezuma la o singura persoana…

Nimeni nu l-a putut impiedica sa plece…nici macar iubirea ta…

Sa nu uiti ca nimeni nu merita mai mult decat tu ii poti darui!

Iar daca el crede ca merita mai mult,atunci bucura-te ca l-ai lasat sa plece!inseamna ca intradevar nu te merita!

Agata-te de tot ceea ce te face sa te simti vie,si incearca sa pui in rama doar amintirile frumoase…restul ascunde,in caz ca nu poti sterge!

Sunt lucruri care nu dureaza vesnic…

Sunt prieteni care nu vor fi acolo vesnic…

Sunt persoane care nu te vor iubi vesnic…

Dar mai ales sunt rani care nu vor ramane vesnice!

Exista vindecare!Caut-o!

Fii tu insati si zambeste trecutului…ai un viitor care te asteapta!

dezbinarea…

Daca pana si juramantul casatoriei,cel mai important dintre toate,a ajuns sa fie atat de des incalcat in zilele noastre…cum am mai putea avea noi incredere in toate celelalte juraminte pe care le spunem,sau le primim de-a lungul existentei noastre…?

Cum oare sa avem incredere unii in altii,cand cel mai sfant juramant este uitat cu desavarsire…incalcat cu atata usurinta…

Cum ne asteptam ca Dumnezeu sa aiba incredere in noi,cand noi ii tradam increderea?Cum oare asteptam ca el sa ne ajute in asemenea imprejurari?si totusi…El ne ajuta in continuare…pentru ca El e mai presus de noi.

Noi suntem mizerabili,in gandire,in suflet,in sentimente,in vorbe,in tot ceea ce facem…

Aruncam cu noroi in cel mai sfant lucru pe care il avem…familia…

Ma intristez profund cand vad atatea lucruri nelalocul lor…

Cum mai pot avea incredere in cineva in aceste conditii…oamenii sunt atat de inselatori…

« Older entries